Restaurant Vanatorul, Poiana Brasov

MÂNDRIA VÂNĂTORULUI

Vânătorul, împrospătat prin somnul, prin mâncarea şi prin „hunele” de la conac, se aprinde din nou de ispita norocului – el cu ochii caută vânatul, cu gândul zboară poate către alte doruri, dar simţurile sunt în veci deştepte; inima-i vegheată este pusă mereu în mişcare şi urâtul fuge, fuge departe, dincolo de nestatornica zare a nemărginitei câmpii […]

"Divina Comedie", Dante Alighieri

RESTAURANTUL

Cu o tradiție de peste 45 de ani, Restaurantul Vânătorul a rămas și astăzi un loc distins, cald și primitor.

Așezat într-o zonă pitorească, la poalele răcoroase ale pădurilor de brad și departe de zumzetul străzii, care i-ar putea deranja oaspeții, Restaurantul Vânătorul este decorat într-un stil cu adevărat vânătoresc.

CELE 3 SALOANE

În cele trei saloane ale Restaurantului se regăsesc, parcă desprinse din natură, secvențe de viață alese cu mare grijă după numele purtat de fiecare.

“Salonul Vânătorului” găzduiește formația noastră, care reușește să aducă un strop de veselie în sufletele dumneavoastră și să împletească acordurile muzicale cu aroma delicioaselor mâncăruri preparate de către Maestrul bucătar. Cu siguranță, și cele mai rafinate gusturi vor fi pe deplin satisfăcute.

Trecerea la impunătorul și totodată discretul “Salon al Cerbului” se face printr-o portiță care delimitează o zonă un pic mai retrasă, un loc unde ești învăluit de căldura șemineului.

Imediat ce faceți câțiva pași, intrați într-o oază de lumină. Sunteți în “Salonul Căprioarei” – acolo unde priveliștea grădinii de vară te lasă pur și simplu fără glas.

GRĂDINA DE VARĂ

În grădină sunteți întâmpinați de mirosul de palincă și cârnăciori proaspăt afumați, dar și de veselia focului de tabără, care vă conduce pașii spre mijlocul pășunii unde, în „Cuiburile de vânătoare”, puteți gusta pe îndelete din preparatele casei.

FORMAȚIA

Atmosfera primitoare şi intimă este întreţinută de către formaţia noastră, care adaugă savoare preparatelor realizate de maeştri noştri bucătari. Acorduri fine, muzică în surdină, tradiţie şi voie bună!

Restaurant Vanatorul, Poiana Brasov
Restaurant Vanatorul, Poiana Brasov

Rezervă o masă

Restaurant Vanatorul, Poiana Brasov

Trimite-ne un mesaj

Prin utilizarea acestui site web sunteți de acord să utilizăm modulele cookie.